Campionatul Naţional de juniori – Lac de Verde - Breaza
Data: 2008-07-01Prima competiţie de juniori organizată sub egida Federaţiei Române de Golf a avut loc în acest weekend la Breaza, unde s-a desfăşurat prima ediţie a Campionatului Naţional de Juniori din acest an, la care au participat mai bine de 25 de copii din toată ţara. Concurenţii şi-au demonstrat precizia şi talentul, luptându-se pentru un loc pe podium. Juniorii au avut de parcurs 9 porţiuni de joc (green-uri, în limbajul jucătorilor de golf), câştigător fiind declarat concurentul care a lovit mingea cu crosa de cele mai puţine ori.
Prima ediţie pentru copii a competiţiei Lac de Verde, intitulată sugestiv “Cupa Junior”, a fost o ediţie dedicată tenacităţii cu care copii cu vârste cuprinse între 8 -17 ani au ales acest sport, determinaţi fiind să facă carieră în domeniu. Competiţia s-a desfăţurat la clubul profesionist de golf “Lac de Verde” din Breaza, unde s-a jucat în sistemul „Stroke play Brut”, pe două categorii diferenţiate de vârstă: 7-13 şi respectiv 14-17 ani. Micuţii spun că întrecerea nu a fost floare la ureche, ţinând cont de dificultatea terenului şi de pregătirea adversarilor.
La ediţia preliminară a Finalei Campionatului Naţional de Juniori au participat atât copii din Breaza, care au beneficiat de un program gratuit de iniţiere în golf, cât şi copii din toată ţara, absolvenţi ai cursurilor de vară şi taberelor organizate la clubul din Breaza, unul dintre singurele din Europa care oferă gratuit lecţii de Golf pentru copii.
„Avem 25 de juniori din Breaza şi din toată ţara care au participat la prima editie a Campionatului Naţional de Juniori 2008. Finala va fi organizată pe 9 august. Avem câţiva campioni valoroşi. În fiecare zi de marţi oferim lecţii gratuite aici, la Breaza, şi am dori să facem Academia de Golf a României şi să avem o adevărată scoală de golf”, a declarat Daniela Asanache, Preşedintele Federaţiei Române de Golf.
La final toţi participanţii au primit premii, iar câştigătorii primelor locuri pe categorii de vârstă au primit medalii şi diplome. Programul de iniţiere în golf a tinerelor talente se dovedeşte a fi un real succes. În prezent, aproape 200 de copii din România au deprins tainele acestui sport. Prin relaţiile de prietenie pe care clubul le are cu importante cluburi de golf din Europa, în acest an se va pune în aplicare proiectul schimbului de juniori, jucători de golf.
Razvan Bunea
Sursa: montan.tv
