Interviu: Vali Marinescu

Data: 2008-07-31

- Domnule Vali Marinescu sunteti directorul executiv al Hotelului Sinaia si un foarte bun cunoscator al turismului romanesc si international. O sa va rog sa ne faceti o caracterizare sumara a turismului sinaian.



Turismul sinaian are ca principal segment, in ultima perioada de timp, turismul de business – tot ceea ce inseamna conferinte, simpozioane, intalnirile companiilor, traininguri s.a.m.d. Intr-un fel sau altul toate unitatile au perioade lungi de timp, in special prima parte si ultima parte a anului cand din acest segment de turism traiesc. Si, desi pare un paradox, trebuie sa il tratam ca atare, si anume faptul ca o statiune mentana se pregateste in special pentru turism de business. Am fi tentati sa credem ca atunci cand spunem turism montan noi ne pregatim la schi, la sporturi de iarna in general, la drumetii si alt gen de activitati in timpul verii. Dar cum unui hotelier ii sta bine sa faca un studiu permanent al cererii si al ofertei, sa vada influentele, tendintele si evolutiile care se manifesta pe piata, atunci cu totii ne-am adaptat acestei cereri si oferta noastra de turism s-a indreptat si s-a adresat in special acestui segment, pentru ca fiecare segment de turism inseamna o pregatire speciala. Asa cum spuneam e vorba de prima perioada a anului, de la sfarsitul lunii ianuarie si pana la sfarsitul lunii mai-inceputul lui iunie, inceteaza complet pe perioada de vara - lunile iunie, iulie si august, si se reia in luna septembrie, asigurandu-ne astfel si in perioada de extrasezon un grad de ocupare destul de bun a capacitatii de cazare. Din experienta nostra, faptul ca ne-am adaptat acestui segment, am obtinut rezultate foarte bune, in sensul ca am avut un grad de ocupare anuala care a oscilat intre 65 si 70 la suta ceea ce pentru un hotel dintr-o statiune montana – deci din provincie - este un coeficient de ocupare foarte bun. Avand o capacitate mare aici se pun problemele de ocupare, in schimb pentru celelalte structuri de cazare maI mici e ceva mai usor. Pentru noi, pe perioada de vara, cea mai buna optiune a fost sa ne adaptam produsul si sa ne adresam unei piete straine, care in lunile iunie, iulie si august ne asigura continuarea la nivelul de 70% a gredului de ocupare.



- Am inteles ca turismul de business si cel extern sunt tinte primordiale, ce credeti ca se va intampla cu turismul clasic, cu turistul-turist care vrea sa vina la munte?



Acest tip de turist are o problema dupa parerea mea si pentru ca, am intalnit si ani in care, in lunile de iarna locurile de cazare erau insuficiente pentru schiori. In primul rand cred ca pentru turistul obisnuit care se adreseaza direct unei unitati de cazare, la momentul de fata suntem putin cam scumpi. Nu intram in detalii, tarifele n-i le dau in primul rand costul facilitatilor si celelalte elemente care le compun, dar cred ca pentru turistul individual oferta nostra este cam ridicata si atunci el isi face niste analize si opteaza pentru alte destinatii, din pacate nu in tara. Sa luam segmentul de iarna – care inseamna schiori. El isi face o analiza si spune: ma costa camera si masa atat la hotel, partiile imi ofera posibilitatile astea, pe care le stim, sunt relativ limitate si trage o linie la o socoteala sumara si constata ca i-ar fi mai bine daca s-ar duce la o pensiune in Austria sa schieze o saptamana. Nu este numai cazul in Sinaia, la fel stau lucrurile si in Poiana Brasov, poate chiar mai rau, deci este o problema generala. Din pacate pentru turistul individual am devenit scumpi, posibilitatile pe care i le oferim nu sunt la nivelul preturilor pe care le scoatem pe piata si atunci, din pacate, numarul lor devine din ce in ce mai mic. Nu ii ignoram, dar nu putem conta, cel putin acum si intr-un viitor foarte apropiat, pe un flux mai mare de turisti individuali romani.



-Cum vedeti turismul sinaian peste cativa ani? Se va dezvolta spre acest turism de business sau se va orienta catre turismul clasic?



Fara indoiala ca turismul sinaian evolueaza. Daca am prezenta cateva cifre statistice am putea demostra acest lucru. Au aparut pensiuni noi, chiar hoteluri, deci structuri de cazare noi care nu se justifica decat pe o crestere a numarului de turisti spre aceasta destinatie. Cum va evolua in urmatorii ani?! Eu cred ca va evolua cu siguranta, daca vreti separand cumva ofertele. Cred ca hotelurile, hotelurile mari cu peste 100 de camere, in continuare vor avea focusul pe acest segment si pentru turismul individual, care sper din tot sufletul sa creasca fosusarea va veni din partea pensiunilor, a unitatilor mai mici, carora cred ca le este si mai usor in a le satisface nevoile, pentru ca asa cum am subliniat unele sunt nevoile unui turism de business si altele ale unui turism individual. Cred ca intr-o perspectiva, pensiunile vor juca un rol important in atragerea acestui turism individual, iar hotelurile, asa cum sunt ele, cu capacitati de cazare mare, cu restaurante mari se vor adresa ani buni de zile de acum inainte acestui segment, neomitand nici avantajul pe care il avem ca suntem cea mai apropiata statiune de Bucuresti, ca principalul emitent pe piata noastra este Bucurestiul, ca cele mai mari companii actioneaza in Bucuresti. Cam asa as vedea in urmatorii ani, ramanerea pe acest segment pentru unitatile mai mari, pentru unitatile mai mici, cele care s-au infiintat si care fara indoiala vor mai lua fiinta, atragerea turismului individual care ii asigura cu siguranta necesitatile.



Interviu realizat de Dan Vilcea

Sursa: montan.tv
© 2007-2008 Valea.Prahovei.ro